Despre Bitcoin. Ce este Bitcoin si la ce se foloseste?

Moneda virtuala Bitcoin este tot mai prezenta in media main-stream.  In acest moment valoarea unui Bitcoin se apropie de 20.000$,  iar capitalizarea totala este de aproape 300 miliarde de dolari, peste valoarea de piata a celor mai multe corporatii internationale.

Bitcoin reprezinta primul sistem de monede virtuale creat de anonimul Satoshi Nakamoto in anul 2009. Whitepaperul initial care descrie ce este si cum se foloseste Bitcoin se gaseste la aceasta adresa: https://bitcoin.org/bitcoin.pdf

Bitcoin si tehnologia din spatele acestuia, tehnologia blockchain, sunt considerate revolutionare existand posibilitatea de a transforma fundamental societatea si economia actuala. Multi analisti considera descoperirea si implementarea Bitcoin ca avand aceeasi magnitudine in societate ca descoperirea si implementarea la scara larga a Internetului.  

In acest articol imi propun sa explic ce este moneda virtuala Bitcoin, de unde vine valoarea acesteia, la ce este utila si care sunt posibilele evolutii viitoare ale monedei. 

Voi imparti articolul in 2 parti: in aceasta prima parte voi explica fara termeni tehnici, termeni criptografici sau matematici. Se doreste a fi un articol concis, la obiect si pe intelesul persoanelor non-tehnice.

Ce este Bitcoin? 

Sistemul bitcoin este un registru global de tranzactii criptografice. Putem compara acest registru global cu un registru contabil in care fiecare inregistrare din registru este o tranzactie bitcoin (A trimite lui B suma de x bitcoin), iar fiecare pagina din registru se numeste bloc si cuprinde mai multe tranzactii (aproximativ 2.000 tranzactii intr-un bloc).

La fel cum paginile registrului contabil sunt legate intre ele (sunt numerotate sau inseriate, nu putem rupe sau modifica o pagina fara a invalida soldurile conturilor din paginile care urmeaza, fara a invalida intreg registru), la fel si blocurile care contin tranzactii bitcoin sunt legate intre ele criptografic. Blocurile sunt inlantuite, de unde si denumirea de blockchain

Contabilul care valideaza si semneaza integritatea registrului, se numeste in terminologia Bitcoin Miner.

Orice modificare a unei tranzactii dintr-un bloc invalideaza toate tranzactiile din blocurile care urmeaza.

O tranzactie odata realizata este pentru totdeauna prezenta in blockchain si nimeni nu o mai poate sterge sau modifica.

Baza de date sau Blockchain-ul  de tranzactii bitcoin este: a) transparent, b) public, c) global, d) imutabil si e) descentralizat.  

Transparent: o tranzactie contine printre altele: un expeditor (cine trimite Bitcoin), un destinatar (cine primeste Bitcoin) si o suma in Bitcoin. Se poate verifica incepand cu prima tranzactie bitcoin (din anul 2009), expeditorul, destinatarul sau suma trimisa precum si de unde a aparut aceasta suma (nu poate aparea decat dintr-o tranzactie anterioara, cineva intr-o tranzactie anterioara a trimis expeditorului actuala suma). Identitatea senderului si receiverului sunt date de chei criptografice.

Public: Oricine poate vedea tranzactiile bitcoin, poate avea o copie a intregului blockchain. 

Global: o copie a blockchain-ului se gaseste pe zeci de mii de calculatoare din intreaga lume. Blockchainul se sincronizeaza automat pe toate aceste calculatoare.

Oricine poate verifica orice tranzactie incepand cu momentul zero, prima tranzactie bitcoin din anul 2009.

Imutabil: nicio trazactie odata adauga in bloc, iar blocul in blockchain nu mai poate fi modificata, stearsa sau anulata. Este pentru totdeauna in blockchain.

Descentralizat: nu exista niciun intermediar, nu exista cineva care se regularizeze, sa aprobe tranzactii sau sa garanteze pentru Bitcoin.

 

Alte intrabari frecvente pe care si-le pun multe persoane si la care voi incerca sa raspund sunt urmatoarele:

 

1. Fizic, in ce consta acest Bitcoin?

Moneda Bitcoin reprezinta doar o tranzactie intre A si B, si anume A trimite x Bitcoin lui B. Din acel moment B are cu x  bitcoin in plus, iar A cu x bitcoin in minus. Cei x Bitcoin a lui A trebuie sa fi provenit dintr-o alta tranzactie. Tranzactiile se realizeaza cu o aplicatie numita Wallet. Atat, nimic mai mult.

 

2. Cum apar noile monede Bitcoin?

Contabilul din analogia de mai sus, cel care garanteaza si semneaza integritatea registrului se numeste Miner. Acesta valideaza printr-o operatie criptografica extrem de costisitoare din punct de vedere al resurselor folosite (procesor, memorie si energie electrica consumata) noul bloc, care se va adauga blockchainului existent. Se spune ca Minerul mineaza trazactia in bloc si blocul in blockchain.

Pentru acesta primeste o recompensa care este in acest moment de 6.5 Bitcoin.  Un  nou bloc apare la fiecare 10 minute si deci 6.5 Bitcoin apar la fiecare 10 minute. Orice poate fi miner, dar doar primul miner, cel care valideaza tranzactiile si creaza noul bloc va primi recompensa.

 

3. Cate monede Bitcoin exista?

In acest moment exista aproximativ 17.000.000 Bitcoin si vor creste (vezi mai sus cum) pana la 21.000.000. Niciun nou bitcoin nu se va mai crea apoi.

Bitcoin este o moneda virtuala neinflationista (in comparatie cu sistemul clasic financiar  numit si "fiat money").

 

4. Bitcoinul are diviziuni?

Sigur ca are. Ar fi si greu de cheltuit la valoarea actuala de aproape 20.000$. Un Bitcoin se imparte in 10 la puterea 18 parti sau 1 bitcoin = 0.000000000000000001 satoshi, unde satosi este subdiviziunea bitcoin.

 

5. Cum  pot avea si eu Bitcoin si unde il pastrez?

Exista 3 posibilitati de a procura bitcoin:

a) prin minare (proces extrem de complicat). Minarea inseamna de fapt validarea noilor tranzactii intr-un nou bloc si adaugarea in blockchainul existent. Este recompensa minerului, a "contabilului". Este o operatie extrem de costisitoare care consta in rezolvarea unei probleme matematice extrem de complexe si care nu poate fi realizata cu un calculator normal. 

b) prin primirea de bitcoin  (sau diviziune) de la cineva care are deja. X imi trimite 0.0001 BTC. BTC este prescurtarea monedei la fel cum USD este prescurtarea dolarului American.

c) prin cumparare de pe o platforma de tranzactionare numita si exchange. Exista mai multe exchange-uri printre care coinbase.com, bitstamp.net, bittrex.com etc

Bitconul se pastreaza in contul de pe exchange sau intr-un portofel electronic personal numit si wallet. Electrum este un wallet clasic pentru Bitcon. https://electrum.org/#home

Walletul se foloseste pentru pastrarea monedelor, dar si pentru trimiterea sau primirea de monede Bitcoin.

 

6. Cine da valoare monedei Bitcoin?

Exista  2 concepte diferite si anume:

"Bitcoin as store of value",  Bitcoin ca  posibiltate de pastrare a valorii, a economiilor la fel cum este  aurul. Cineva in loc sa pastreze aur sau bani clasici (fiat money) intr-un seif sau la banca, pastreaza bitcoin. Bitcon este aur digital. Avantajele sunt multiple si le voi enunta mai jos.

Bitcoin si aurul au in comun multe proprietati: volum limitat, foarte greu de procurat, valoare mare si descentralizat.

–  "Bitcoin as currency",  mijloc de schimb ca orice alta moneda cu care putem cumpara bunuri si servicii. Exista carduri care schimba automat bitcoin in alte valute si cu care putem plati la comercianti (daca acestia nu accepta direct Bitcoin).

La fel ca aurul a carui valoare se considera peste utilitatea intriseca a metalului, valoarea o da dorinta oamenilor de a avea bitcoin, increderea ca acesta este valoros si ca isi va pastra sau isi va creste valoarea in timp. Valoare = incredere. 

 

7. Cat de sigur este Bitcoin?

Blockchainul Bitcoin este 100% sigur. Nu au existat incidente de securitate si se considera in acest moment ca rezista inclusiv la atacuri organizate venite din partea unei entitati cu resurse foarte mari precum un stat.

Atentie: au exista multe situatii in care posesorul  a pierdut cheia privata care ofera proprietate asupra Bitcoinilor detinuti, cheia a fost furata de pe calculator, criptata de randsomeware sau exchange-uri au fost sparte de hackeri si toate monedele depozitate furate. Aceste incidente grave de securitate nu au avut insa de-a face cu blockchainul Bitcoin. 

Daca respectam toate recomandarile de securitate pentru pastrarea Bitcoin, walletul personal este cel putin la fel de sigur ca un seif de banca elvetiana. Doar ca acesta se afla in buzunarul posesorului.

 

8. Cat de riscat este sa cumpar Bitcoin?

Tinand cont de valoarea unui Bitcoin, acesta devine un target preferat al hackerilor. 

Fara minime masuri de securitate, achizitionarea sau detinerea de Bitcoin poate fi foarte riscanta.

Masurile minime de securitate se refera la folosirea unui calculator neinfestat cu malware, folosirea de antivirus sau firewall, folosirea de exchange-uri cu reputatie pentru a cumpara Bitcoin.

 

9. Bitcoin se poate pastra offline? Se pot printa bancnote Bitcoin?

Da, bitcoin se poate pastra offline. Pastrarea offline presupune salvarea cheii private pe un mediu neconectat la Internet (ex: Un stick USB).

Da, se pot printa bancnote Bitcoin. Printarea bancnotelor bitcoin inseamna printarea cheii private care ofera posibilitatea cheltuirii sumei celui care o detine.

 

10. Cat va fi pretul unui Bitcoin in viitor?

Nimeni nu stie asta. Sunt multi analisti care spun ca 100.000$ este un pret mult prea conservator si ca putem sa ne asteptam ca un Bitcoin sa valoreze 1.000.000$ in doar cativa ani, dar sunt si analisti care considera ca Bitcoinul este o bula speculativa, chiar o schema Ponzi si ca in curand se va prabusi. 

Daca pretul unui Bitcoin este incert, putem spune cu sigurana ca tehnologia blockchain va schimba economia actuala. Toate marile corporatii cerceteaza si investesc in Blockchain. https://entethalliance.org/

Exista inclusiv tari care testeaza inlocuirea monedei clasice cu moneda virtuala bazata pe tehnologia blockchain.

 

Avantaje Bitcoin:

1. Bitcoin nu poate fi confiscat (nici macar de o autoritate precum un stat) sau furat (daca respectam recomandarile de securitate).  Bitcoin reprezinta libertatea financiara absoluta dar si responsabilitate maxima.

2. O tranzactie bitcoin se realizeaza fara un intermediar. Nu este nevoie de o banca centrala, nimeni nu trebuie sa autorizeze tranzactia. Pur si simplu A trimite x Bitcoin lui B folosit Walletul personal si o conexiune la Internet.

3. O tranzactie bitcon este rapida si ieftina. Daca o tranzactie bancara internationala dureaza cateva zile si poate costa cativa zeci de $, o tranzactie cu moneda virtuala dureaza cateva secunde si costa cativa centi (taxa pt. Miner pt. a include tranzactia in blockchain).

4. Nu trebuie sa existe o moneda intermediara cum este in cazul fiat money  si anume fiecare tara cu propria ei moneda.  Daca cineva din Romania doreste sa trimita o suma de bani cuiva din Africa, suma de bani (RON) trebuie convertita in moneda tarii din Africa pentru a putea fi cheltuita. In cazul Bitcoin, trimitem bitcoin, primim bitcoin, folosim bitcoin la nivel global.

5. Bitcoin este limitat precum aurul. Nu pot fi create noi monede peste cele 21.000.000.

 

Dezavantaje Bitcoin:

1. Deoarece nu exista o entitate precum o banca centrala care sa garanteze banii, in cazul in care valoarea acestora scade dramatic sau apar falimente, banii Bitcoin s-au pierdut. Nu exista nicio despagubire.

2. Monedele virtuale sunt extrem de volatile in acest moment. Se considera ca piata va deveni stabila cand vor fi acceptate la scara mare.  Orice investitie in Bitcoin sau alta moneda virtuala este extrem de riscanta. Recomandarea este de a nu investi ce nu-ti permiti sa pierzi.

3. Chiar daca blockchainul Bitcoin este 100% sigur, manipularea (cumparare, tranzactionare, trimitere) de Bitcoin fara minime masuri de securitate poate duce la pierderea acestora. 

4. Pot aparea evenimente viitoare cum ar fi interzicerea Bitcoin in anumite tari sau aparitia de vulnerabilitati critice in blockchain sau algoritmii criptografici folositi care sa duca la probusirea totala a pretului bitcoin.

 

Nota: Bitcoin este una dintre multele monede virtuale existente. Pricipiile enumerate in acest articol sunt valabile si in cazul altor monede, nu doar in cazul Bitcoin.

O lista cu monedele virtuale existente gasiti aici: https://coinmarketcap.com/

 

Disclaimer: acest articol nu reprezinta nicio recomandare de investitie. Orice investitie trebuie realizata dupa multe analize, iar investiile in Bitcoin in mod special se considera de mare risc.

 

Vrei sa inveti mai multe despre tehnologia revolutionara blockchain, cea care sta in spatele Bitcoin? Crystal Mind Academy organizeaza unicul curs din tara de Programare Blockchain  – Ethereum/Solidity

2 comments for “Despre Bitcoin. Ce este Bitcoin si la ce se foloseste?

Comments are closed.